vineri, 17 iulie 2009

S-au semnat actele, ne-am bucurat, dar oare de ce toată lumea simte încă un disconfort, când vine vorba de echipa de fotbal a oraşului? Simplu: Luca, Bercea, Alexandru, FSLI şi LASP sunt încă acolo. Ce dacă am pus clauze, ce dacă nu mai pot schimba nimic, ce dacă am pus condiţia cu un milion de euro despăgubiri, dacă nu ne mai dau echipa? Hoţii fotbalului local sunt acolo, iar ploieşteanului îi este scârbă de aceşti oameni. De aceea, mulţi au promis că nu vor călca pe stadion, cât timp Luca, Bercea şi Alexandru vor face parte din conducerea clubului. De aceea, e bine să facem o analiză lucidă şi să le spunem oamenilor cum stau exact lucrurile, dar mai ales cum se pot ele întoarce, peste un an, în defavoarea noastră. Pentru că, da, doamnelor şi domnilor, încă mai putem fi păcăliţi în privinţa echipei!

Din postura de ”idiot” (unul dintre ei, pentru că ar mai fi şi Paul Palaş, care a găsit acea datorie de două milioane de euro), cum m-a numit Bercea în ziarul “Telesclavul de Prahova”, pe motiv că am pus presiune pe aceste negocieri, mă simt nevoit să fac câteva precizări necesare, în legătură cu preluarea Petrolului de către Primăria Ploieşti.
Recunosc, presiunile făcute de mine pe aceste negocieri au fost imense, dar nu ar fi însemnat nimic fără toţi cei mulţi, care au fost alături de acest proiect, făcut în primii doi ani doar cu suportul mediatic oferit de un săptămânal, acesta, de radio Prahova, care mi-a permis să elucubrez zilnic, câteva minute, pe acest subiect, şi de o emisiune de televiziune, Presing, de la Prahova TV. în ultimul an, s-a mai adăugat blogul www.patraru.ro, care se citeşte ceva mai bine decât ediţiile tipărite ale unor publicaţii locale.

De fapt, Bercea se dă mare că ne-a dat înapoi ce ne-a furat mai demult!


Inceputul acestei săptămâni a marcat încheierea oficială a campaniei ”Petrolul e al nostru!”. Primarul Andrei Volosevici şi reprezentantul SC FC Petrolul, Florin Bercea, au semnat actele prin care numele de Petrolul trece la Primărie. Doar numele de Petrolul, atenţie!, pentru că mulţi au înţeles cu totul altceva. De-aia e şi nevoie să explicăm despre ce e vorba.

Luca şi Bercea, care nu aveau flecuri la pantofi când Radu şi Cristache i-au băgat în fotbal, cu acordul regretatului general Dănescu, au venit la Petrolul ca sponsori. Incet, dar sigur, au pus stăpânire pe un club despre care tot oraşul ştia că e al municipalităţii, dar care, de fapt, după 1990, a fost al nimănui. în 1997, Luca şi Bercea s-au făcut proprietari peste Petrolul, luând echipa cu totul. Pentru că nu li s-a opus nimeni, doar ei aduceau banii de la Petrom (atenţie, nu de la ei de-acasă, unde au dus bani!), celor doi li s-a părut absolut logic că ei sunt Petrolul. E ca şi cum eu m-aş duce acum pe Bulevard şi aş lua statuia lui Caragiale, pe care aş duce-o la mine în curte, după care aş motiva că am găsit-o pe stradă şi că, de vreme ce este la mine în curte acum, e a mea!
In jurul lui 2003, când s-a făcut fuziunea blestemată, Bercea a fost gata să îngroape brandul Petrolul, dezafiliind echipa de la FRF şi înscriind-o în liga a patra judeţeană. Noua echipă a sindicaliştilor, rezultată din fuziunea Astrei cu Petrolul şi făcută pe structura celei dintâi trebuia să se numească Astra. Având atunci o relaţie bună cu Bercea, i-am spus că îi va bate lumea cu pietre, dacă omoară Petrolul. Şi-a dat seama şi a acţionat în consecinţă, punând numele echipei Petrolul Ploieşti şi asigurându-se, prin înregistrarea la OSIM (făcută pe FSLI, nu pe SC FC Petrolul, atenţie!), că Niculae nu va ridica pretenţii asupra brandului şi că ”fosilele” conduse de fraţii Dridea nu îl vor afecta prin acea asociaţie sportivă numită Petrolul 52 Ploieşti.
Incompetent până la Dumnezeu, neputând promova o echipă care ajunsese să aibă buget de Cupa UEFA, în condiţiile în care se zbătea în liga a doua, fără a avea şanse la promovare, Bercea a fost umilit de ploieşteni, care i-au demonstrat, cu un proiect care până la urmă a ajuns pe mâinile cui nu trebuie, că-l pot bate fără probleme. FC Ploieşti (acum Astra) a fost răspunsul ploieştenilor la refuzul sindicaliştilor de a ne reda Petrolul. Reacţia a fost cea aşteptată, Luca şi Bercea, rămaşi fără banii de la FSLI, intrând în negocieri pentru predarea Petrolului.
Practic, Bercea ne-a dat, acum, înregistrarea la OSIM a unui nume care nu le poate aparţine decât ploieştenilor. Iar campania ”Petrolul e al nostru!” a demonstrat asta.

Care-i şmecheria cu datoria de două milioane de euro, către LASP

Pentru că istoria asta o ştiţi cu toţii, să trecem la lucruri mai serioase, cum ar fi şmecheria făcută de domnul Florin Bercea, pentru a-l păcăli pe omul de afaceri Ionuţ Negoiţă. Văzându-l pe Negoiţă interesat de preluarea Petrolului, Bercea a făcut nişte hârtii din care reieşea că clubul are de achitat către Liga Asociaţiilor Sportive din Petrol suma de două milioane de euro. După cum ştiţi, LASP este condusă de către Florin Bercea, fiind practic căpuşa prin care se scurg de la FSLI sume imense către diferite activităţi conduse de oamenii lui Luca, aceştia rotunjindu-şi astfel veniturile. Negoiţă nu a pus botul, refuzând să dea aproape cinci milioane de euro pentru o echipă de liga a doua, fără să fie sigur că Primăria îi va pune la dispoziţie stadionul şi că oraşul îi va fi alături. Sperând că îi va pica cineva în plasă, Bercea a lăsat aşa situaţia în contabilitate, rezolvând acum, după cinci luni de negocieri cu Primăria, problema, doar prin anularea respectivelor hârtii. Vă închipuiţi că ar fi renunţat cineva la o datorie reală de două milioane de euro?
Deci, un alt aspect important este acela că, doar după ce nu a reuşit să păcălească pe nimeni cu această echipă, Bercea a acceptat să îi cedeze Primăriei numele şi siglele înregistrate la OSIM.

Clauza de un milion de euro, frecţie la un picior de lemn

Am auzit voci care spuneau că Primăria trebuia să fixeze la zece milioane de euro despăgubirile în cazul în care reprezentanţii SC FC Petrolul s-ar fi răzgândit în privinţa tranzacţiei. Oricât ar fi fost clauza, dacă vor dori să ne facă, Luca şi Bercea vor reuşi. Asta pentru că, potrivit noului contract, ei sunt încă acţionarii clubului. E adevărat, noi avem Consiliul de Administraţie, iar ei nu pot lua decizii în acest an. Dar, iată un scenariu: echipa promovează, la finele acestui sezon (ştiu, greu de crezut), în prima ligă. Luca se răzgândeşte în privinţa cedării şi schimbă Consiliul de Administraţie, pierde numele, mută echipa în altă localitate şi joacă sub numele de FC Hoţii Fotbalului Ploieştean. Incasează 1,1 milioane de euro din drepturile de televizare şi intră într-un lung proces cu Primăria Ploieşti, până la încheierea căruia bagă SC FC Petrolul SA în faliment. Noi rămânem cu numele, dar vom fi nevoiţi că preluăm o altă echipă, foarte probabil, din liga a treia.

Ce câştigă actualii acţionari?

Asta este o întrebare la care căutăm răspuns de mai bine de şase luni. La prima vedere, am putea să ne mulţumim cu o explicaţie simplă, cum că oricum Luca ar fi desfiinţat echipa de fotbal, aşa cum a procedat cu cea de volei, în 2003. O fărâmă de adevăr există şi aici, pentru că criza financiară îi afectează serios toate afacerile lui Liviu Luca. Nu neapărat pe cele personale, ci pe cele ţinute din banii mulţi de la vaca numită FSLI (adică Petrom). Presa lui Luca o duce rău, Petromservice-ul lui Luca o duce foarte rău, deci şi sportul lui Luca trebuie să fie afectat serios din punct de vedere financiar. Aşadar, dat fiind că refugiul la Brazi era singura soluţie pentru ca Bercea să aibă o astfel de jucărie, s-a decis cedarea echipei către Primărie. Şi ajungem la un alt motiv, siguranţa personală a acestor oameni. Deşi au demonstrat, în ultimii 15 ani, că-i doare în cot de presiunea publică şi de imaginea proastă pe care o au în oraş (pe Luca mai puţin, pentru că nu prea stă pe aici, pe Bercea foarte mult), desfiinţarea Petrolului le-ar fi adus acestor oameni oarece probleme cu plimbatul prin oraş fără 25 de gărzi de corp.
Dar motivele astea pălesc, în faţa celui adevărat. Ca să înţelegem dacă sindicaliştii din Petrom câştigă sau pierd din această afacere, vă propun să privim situaţia pe o perioadă de 17 ani, cât au stat ei la club. Au venit în fotbal cu pantalonii rupţi în fund şi fără să-i cunoască nimeni. Au preluat o echipă de primă ligă, care juca atunci cu Anderlecht, în Cupa UEFA. Au produs mulţi jucători, pe care i-au vândut, comisioanele încasate personal de conducători fiind generoase, chiar foarte generoase, la cele mai importante tranzacţii, cum a fost trecerea lui Răchită la Steaua, în urma căreia comisionul a fost de 50.000 de dolari, sau cedarea locului în prima ligă Oţelului Galaţi, pentru care s-au încasat 300.000 de euro.
Au făcut parte din cooperativa lui Jean Pădureanu, sumele încasate pe persoană fizică fiind de asemenea foarte mari. Şi-au dezvoltat afaceri de pe urma fotbalului (să vă reamintesc de episodul în care Luca, în 1997, îi pune lui Leahu pistolul la tâmplă, spunându-i că trebuie să piardă meciul cu Cluj, pentru că el are afaceri cu Dacia Felix?) şi şi-au construit un sistem prin care au fentat, de multe ori, statul.
Acum, predau la Primărie un loc de liga a doua (de care suntem siguri doar un an) şi un nume. Atât. Un nume care pentru noi înseamnă totul, pentru ei nu a însemnat nimic. Şi se bat cu cărămida-n piept ce mare serviciu ne-au făcut!

Niciun comentariu:

free counters