miercuri, 7 octombrie 2009

Matej Rondos in probe la PETROLUL

Portar slovac** la Petrolul 
 
Portarul Matej Rondos (19 ani, 1.86 m), aflat în probe la Petrolul, are şanse mari să fie legitimat de către gruparea ploieşteană. Sosit, joia trecută, la Ploieşti, tânărul goalkeeper slovac l-a convins pe Valeriu Răchită de calităţile sale, astfel încât reprezentanţii Petrolului urmează să se întâlnească cu agentul jucătorului pentru a definitiva transferul.

"Rondos este un portar de perspectivă, cu calităţi foarte frumoase. A fost component al selecţionatelor de juniori ale ţării sale, iar în primăvară chiar a fost titular într-un meci contra Angliei, al reprezentativelor Under 19. Nu este, deocamdată, foarte bine pregătit, mai ales că vine şi după o accidentare", a declarat Răchită.

În cazul în care cele două părţi vor conveni asupra detaliilor transferului, atunci Rondos va semna un angajament valabil pe un an, urmând ca, în funcţie de prestaţiile sale, din iarnă să se discute despre prelungirea contractului.

Niciun comentariu:

free counters