sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Triunghiular FCP

Petrolul Ploieşti - Tricolorul Breaza 0-0
Pe un teren acoperit cu zăpadă, nivelat acceptabil, lupii au jucat primul meci în compania colegei de eşalon Tricolorul Breaza, încheiat cu remiză albă. Ambele divizionare secunde au folosit garnitura de bază, iar jocul a fost unul de angajament, cu puţine ocazii la cele două porţi. Cea mai importantă, un şut presat trimis de Budescu, în diagonală, mingea izbind violent bara transversală.
Petrolul: A. Vlad - Chiriţă, Bozga, Şomodean, P. Stoica - C. Vlad, G. Crăciun - Opriţa, C. Stoica, Budescu - Radchenko. Antrenor: Valeriu Răchită

Petrolul Teleajen - Petrolul Ploieşti 0-2
În faţa divizionarei a treia Petrolul Telejean, elevii lui Valeriu Răchită s-au impus cu scorul de 2-0, ambele goluri fiind marcate de către fundaşul stânga Mihai Tudor, pe final, în minutele 40 şi 44. Meciul s-a jucat practic la o singură poartă, petroliştii trecându-şi în cont două alte ocazii mari al căror protagonist a fost acelaşi Tudor.
Petrolul: Samoilă - Plămadă, Bozga, I. Neagu, M. Tudor - Steriu, Brânză - Cataramă, L. Mihai, Dimbi - Pop.

"Abia aştept să plecăm în Antalya"
Fără a avea posibilitatea să pună în aplicare ideile tactice pentru retur în cele patru jocuri amicale disputate până acum, antrenorul Valeriu Răchită aşteaptă cantonamentul din Antalya, acolo unde ploieştenii vor ajunge miercuri, 3 februarie.

"Ţinând seama de terenul greu, sunt mulţumit pentru că jucătorii şi-au dorit joace, să ajungă cu mingea la poartă. Păcat că n-am reuşit să dăm gol cu Breaza, dar astea au fost condiţiile. Abia aştept să ajung în Antalya, pentru că acolo ne vom putea pregăti cum trebuie din punct de vedere tehnico-tactic", spune antrenorul Petrolului, Valeriu Răchită.
Samoilă, out
Meciul cu Petrolul Teleajen a fost ultimul pentru portarul Cătălin Samoilă la Petrolul. Antrenorul Răchită a anunţat după meci că va renunţa la serviciile acestuia. "Nu m-a mulţumit prestaţia lui şi are şi o atitudine care nu concordă cu grupul nostru", a precizat Răchită.
Astfel, Petrolul pleacă în Turcia cu doi portari, Andrei Vlad şi George Şerban. Ultimul se va alătura lotului după ce a participat la o acţiune cu lotul naţional de juniori. În Antalya, este aşteptat un al treilea portar, de la o echipă din Ucraina.
Pentru stagiul din Turcia au fost convocaţi toţi jucătorii din lot cu excepţia lui Samoilă, urmând ca, la revenirea acasă, unul dintre cei cinci juniori să fie detaşaţi la Petrolistul Boldeşti sau Petrolul Teleajen.
Cataramă, sub formă de împrumut
Chiar în timpul "triunghiularului" de la Teleajen au fost semnate actele de transfer pentru Victoraş Cataramă. Acestea au fost aduse de către directorul sportiv al Astrei, Costel Lazăr, cele două părţi convenind asupra unui împrumut al mijlocaşului până la vară, fără pretenţii financiare din partea formaţiei din "9 Mai".

Niciun comentariu:

free counters