miercuri, 27 ianuarie 2010

Victorie din penalty

Disputat pe zăpadă, meciul dintre Petrolul Ploiești și Petrolistul Boldești a reprezentat, în principal, o ocazie pentru testarea capacității fizice a jucătorilor. Cum nimeni n-a făcut rabat de la efort, partida jucată la Scăieni, pe terenul de antrenament al Petrolistului, a fost una de angajament, "încălzită" când și când cu câteva ocazii la cele două porți, cea mai importantă fiind o execuție interesantă a lui Costin Budescu, un lob de la peste 20 de metri, mingea trecând puțin peste poartă.
Singurul gol al întâlnirii a fost marcat din lovitură de pedeapsă transformată de către Cristi Vlad, în minutul 75, și dictată în urma unui fault al portarului Alexandru Catană la Roman Radchenko, scăpat singur spre gol.

Urmează meciul cu Rapid
După jocurile de verificare cu Iner Clinceni (1-1) și Petrolistul Boldești (1-0), urmează, sâmbătă, de la ora 11.00, amicalul de lux cu Rapid București. Partida se va disputa cel mai probabil pe stadionul "Ilie Oană", acolo unde administrația acestuia încearcă asigurarea unei suprafețe de joc decente.

Petrolul Ploiești (repriza I): Samoilă - Chiriță, Neagu, Șomodean, P. Stoica - G. Crăciun, A. Brânză - Cataramă, L. Mihai, Dimbi - C. Stoica
Petrolul Ploiești (repriza II): A. Vlad - M. Tudor, Bozga, Șomodean, P. Stoica (Steriu) - C. Vlad, Pop - Plămadă, Oprița, Budescu - Radchenko
Antrenor: Valeriu Răchită
*Adrian Neagoie și Alexandru Benga sunt accidentați ușor și au fost lăsați să urmeze programul de pregătire la stadionul "Ilie Oană"
*Sârbul Bozidar Cosic este și el accidentat, fiind trimis la spital pentru investigații RMN


Preluare Liga2.ro

Niciun comentariu:

free counters