
Partida dintre Petrolul si Gloria Buzau va fi condusa de catre o brigada formata din Gheorghe Mihai Prodan (Cluj Napoca) - Fodor Joszef (Odorheiu Secuiesc) si Gabriel Sabin Stroe (Pitesti). Arbitru de rezerva va fi Cristina Bujor (Bucuresti), iar ca observatori din partea FRF au fost delegati Vasile Curt (Constanta) si Dumitru Paraschiv (Drobeta Turnu Severin). Altfel, oficialii ploiesteni au primit asigurari din partea firmei careia ii apartine tribuna mobila ca peluza va fi reinstalata pana la ora meciului de astazi.
Vizita in cantonament
Aflati, de ieri, in cantonamentul de la Crangul lui Bot, petrolistii au fost vizitati, aseara, de primarul Andrei Volosevici si de un grup de circa 30 de suporteri. "Domnul primar a venit sa ne incurajeze si, in acelasi timp, a dat asigurari ca se vor gasi solutii pentru finantarea echipei si pentru un stadion pe care sa evoluam din vara. Totodata, au fost demontate toate zvonurile care au inceput sa apara in ultima vreme, iar Petrolul, daca va promova, va juca in primul esalon. Eu cred ca a fost o discutie constructiva, mai ales ca au participat si reprezentantii suporterilor", a mentionat Vivi Rachita. "Suporterii le-au transmis jucatorilor sa stea linistiti ca nu vor pune presiune pe ei. Au inteles ca toata lumea isi doreste promovarea si ca vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a ajunge in Liga I", a mai adugat managerul general al ploiestenilor.
Linii de clasament
General
3. Petrolul Ploiesti 30 16 11 3 52-17 59
14. Gloria Buzau 30 11 7 12 32-36 32*
* Gloria a fost penalizata cu 8 puncte pentru neindeplinirea baremului in editia trecuta a Ligii I
Acasa
4. Petrolul Ploiesti 15 9 6 0 28-4 33
Deplasare
10. Gloria Buzau 15 4 4 7 13-20 16
Ultimele rezultate
Petrolul: 3-0 cu Steaua II (deplasare), 3-0 cu Tricolorul Breaza (acasa)
Gloria: 0-1 cu Victoria Branesti (acasa), 2-4 cu Concordia Chiajna (deplasare)
In tur
Gloria Buzau - Petrolul Ploiesti 0-0
Programul etapei a XXXI-a
Petrolul Ploiesti - Gloria Buzau, Victoria Branesti - Dunarea Giurgiu, Sportul Studentesc - Tricolorul Breaza, Sageata Stejaru - Concordia Chiajna, FC Botosani - Delta Tulcea, FC Snagov - Steaua II Bucuresti, Dinamo II Bucuresti - FCM Bacau. Partida Farul Constanta-CSM Rm. Sarat nu se disputa, constantenii nefiind programati in aceasta etapa. Dunarea Galati sta.
Sursa FcPETROLUL.RO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu