miercuri, 12 august 2009

Junior in haita lupilor


Miercuri dimineaţă, Petrolul a reuşit înregimentarea juniorului Alexandru Avram, fotbalist legitimat la Oţelul Galaţi şi care vine la Ploieşti sub formă de împrumut pentru un sezon. Avram are 18 ani, este încă junior şi, la Galaţi, este considerat unul dintre fotbaliştii de mare perspectivă.


Alexandru Avram joacă mijlocaş şi, la Petrolul, are aproape asigurat locul de titular, din moment ce echipa ploieşteană stă nu tocmai bine la capitolul juniori. De altfel, acesta a fost primul argument pentru direcţionarea sa la Petrolul şi nu la Dunărea Galaţi, acolo unde trebuia să meargă iniţial.


Alexandru Avram este născut la data de 25 aprilie 1991. Are 1.91 m şi 84 de kilograme, joacă mijlocaş şi este poreclit “Kaka”, după tehnica asemănătoare a brazilianului de la Real Madrid.


Avram este al doilea jucător al Oţelului care va juca sub formă de împrumut la Petrolul, după Robert Elek.

In alta ordine de idei:
n cursul zilei de ieri, fotbaliştii de la FC Petrolul Ploieşti au efectuat vizita medicală în mod gratuit! Aceasta graţie unei sponsorizări venite din partea clinicii Rex Medical Center, care a sesizat, la modul oportun, zicem noi, dificultăţile financiare prin care trece noua echipă fanion a judeţului Prahova.

Mai mult, prin vocea preşedintelui Consiliului de Administraţie al clubului, Tiberiu Baroian, am aflat că “echipa este înscrisă în campionat plătind şi taxa de rulaj, obligatorie, în sumă de 7 milioane lei vechi. Avem la această oră, în cont, şi sumele de bani necesare transferurilo de jucători, circa 30000 ron, pe care le vom perfecta urgent. Este vorba despre fotbalistii pe care i-am avut până acum în pregatiri”.

În continuare este incertă, dacă nu imposibilă, situaţia celor doi stranieri, Jăpălău şi Hong, care au şanse minime să evolueze pentru petrolişti încă din prima etapă. Despre cei doi Baroian ne-a spus că “Jăpălău va pleca, chiar astăzi (n.n-ieri), acasă, pentru a-şi clarifica situaţia permisului de muncă. În aceeaşi situaţie se găseşte şi Hong care şi el va pleca curând”.

În lotul petroliştilor, de dată recentă, a fost cooptat şi atacantul Paul Sanda, fotbalist care provine de la colega de eşalon FC Bihor, jucător care n-ar fi exclus să evolueze pentru “lupii galbeni”încă din prima etapă.

Niciun comentariu:

free counters