miercuri, 28 octombrie 2009

Din ciclul CÂT DE IMBECIL POŢI CREDE CĂ EŞTI!!




Oficialul Astrei, Emanoil Savin doreşte să îmbunătăţească relaţia echipei prahovene de prim-eşalon cu concitadina Petrolul. Astfel, acesta a făcut apel şi la galeria "lupilor galbeni": "să fie alături de noi, să dea dovadă de înţelepciune, pentru că noi credem într-o bună colaborare în fotbalul ploieştean. Vreau să avem linişte şi armonie în fotbalul din Ploieşti" - a spus Savin, nefiind exclus că, în prima perioadă de transferări, Astra să împrumute câţiva jucători la Petrolul, în discuţie fiind, în primul rând, fundaşul central Ionuţ Neagu.

Emanoil Savin nu este nimeni altul decât primarul oraşului Buşteni,cel care vroia anul acesta de ziua lui să joace fotbal pe cea mai mare arenă din oraş Ilie Oană.Tot Savin este cel care a tunat şi a fulgerat la adresa lui Dragoş Patraru că şi-a permis să ``anunţe`` meciul lui.
Acest Savin cercetat în prezent de DNA Prahova pentru nişte ``bănuţi`` dispăruţi din visteria urbei pe care se zice că o conduce,nu vrea altceva decât să vadă pe Columbia sau cum se mai numeşte stadionul acela din 9 mai galeria Lupii Galbeni susţinând Astra. Tot acest Savin este cel care vroia anul trecut să sponsorizeze echipa OŢELUL GALAŢI din banii primăriei BUŞTENI.Stau şi îl întreb DOMNULE DUMNEAVOASTRĂ SUNTEŢI IDIOT????
Mă bufneste râsul numai când mă gândesc cum va suna melodia Hai Astra din Ploieşti...Ce echipă mare eşti sau Aleee aleee Astra alee alee.

DOAMNE CÂT DE IMBECILI POT FI UNI !!!

5 comentarii:

FAN FCP spunea...

Savin chiar e idiot doar daca a indraznit sa se gandeasca la asa ceva.Cum poti crede ca fanii unei echipe vor venii sa incurajeze o echipa care le=a fost furata dupa ce ei au crescut-o.cum poti crede ca baietii din galeria lupilor vor calca macar odata pe acel stadion atata timp cat echipa lor nu are meci acolo....dar ce sa-i ceri domnului Savin...primarul orasului Busteni!

1acolo spunea...

e puțin înapoiat mintal

galbenalbastru spunea...

vorba galeriei Lupilor Galbeni : Astra nu exista....

kaLoo spunea...

Nu si-a dat omu seama la bautura :))! si inca ceva. MA PIS PE ASTRA!

Forzza LUPII! FCP ALE!

aditza spunea...

Foarte tare sablonul blogului. Am ramas masca atunci cand l-am vazut. Cat despre individul asta este o parte stricata a societatii ca mai toti primarii din Ro

A apărut o eroare în acest obiect gadget