luni, 12 octombrie 2009

Remember '66




1
2 octombrie 1966. Aceasta zi reprezinta mult mai mult pentru petrolişti decât o simplă dată.Acum 43 de ani, echipa magnifică a ploieştenilor, cu fraţii Dridea, in teren reuşea să se impuna la Ploieşti in faţa campioanei Angliei, F.C. Liverpool. De remarcat faptul in acel an Anglia era campioană mondială.
După ce Petrolul a ieşit campioană in sezonul 1965-1966, in primul tur al Cupei Campionilor Europeni urma sa joace cu Liverpool, una din echipele de elită ale Europei, lucru ce a rămas neschimbat până in zilele noastre.Primul tur din avea să se joace in Anglia, pe Anfield Road, unde britanicii urmau să se impuna cu scorul de 2-0. Petrolul a jucat sub presiunea a 45 de mii de fani englezi.Returul de peste două săptămâni aduce pe Liverpool la Ploieşti, fapt pentru care ploieştenii au umplut stadionul ce purta numele de "PETROLUL", pentru a vedea o parte a vedetelor de la Campionatul Mondial, dar şi prestaţia favoriţilor la un nivel atât de important şi de ce nu, victoria in faţa englezilor.Petrolul intră in istoria fotbalului românesc dar şi internaţional după ce izbuteşte să invingă datorită golurilor marcate de Costică Moldoveanu (min. 36), Alexandru Boc (min. 59) şi Mircea Dridea (min. 65). Liverpool a marcat o singura dată la Ploieşti in minutul 50 prin Hunt, gol care a deschis o nouă posibilitate de calificare in faza următoare a competiţiei pentru englezi, de această dată pe teren neutru, in Belgia pe stadionul Heysel din Bruxelles.In al treilea meci, ploieştenii nu au mai putut ţine piept dorinţei celor de pe Anfield Road, şi au cedat cu scorul de 2-0.
Petrolul părăseşte competiţia cu fruntea sus, deoarece victoria obţinută in România o face cunoscuta in toată Europa şi nu numai.Chiar si la această dată, nicio echipă romanească nu a izbutit sa câstige in faţa Liverpool'ului, Petrolul rămânând singura echipă care a reuşit această performanţă.

Niciun comentariu:

free counters