joi, 19 noiembrie 2009

PETROLUL PLOIEŞTI – Dunărea Giurgiu





Sâmbătă, 21 noiembrie, ora 11.00, Petrolul Ploieşti va primi pe vechea arenă Ilie Oană formatia Dunărea Giurgiu. Acum 3 ani, acest meci se disputa la Giurgiu, in ultima etapă, iar dacă ploieştenii câştigau, sezonul următor aveau să joace in Liga I. Din păcate, meciul s-a terminat cu victoria gazdelor, iar Petrolul ratează promovarea în prima ligă.

Declaraţii Vivi Răchită

"Este un joc aparte pentru toti petrolistii, pentru ca nimeni nu uita ce s-a intamplat acum trei ani la Giurgiu. Le-am spus si jucatorilor ca trebuie sa ne luptam pentru victorie si pentru suporterii nostri care au fost acolo si care au avut mult de suferit atunci, iar multi dintre ei fac parte si acum din galerie, una despre care toata lumea a vorbit la superlativ in acest campionat."

"Cu siguranta va fi un joc dificil, pentru ca intalnim una dintre echipele bune ale seriei."

Lotul de jucători

Petrolul va putea folosii in meciul contra giurgiuvenilor întreg lotul de jucători, cu excepţia lui Adrian Crăciun, indisponibil din cauza unei mai vechi accidentări. În lot au revenit si Ionuţ Ţurcan, dar şi Paul Şomodean suspendat pentru etapa trecută.

Arbitrii partidei

Meciul de sâmbăta va fi arbitrat la centru de Claudiu Baboia (Bucureşti), ajutat de cei 2 asistenţi Claudiu Loghin (Paşcani) şi Paul Dimancea (Buzău). Observatorul partidei este Tudor Constantinescu din Bucureşti.

Acces stadion

Dupa cum fanii ploieşteni s-au obişnuit, accesul în interiorul stadionului se va face pe baza biletelor: 3 lei Peluză, 5 lei Tribuna a II-a şi 10 lei Tribuna I . Biletele se pot cumpăra inaintea meciului de la intrarea în stadion.


Să sperăm că meciul de sâmbătă ne va aduce victoria, dupa ultimele două meciuri incheiate la egalitate. Ne mai rămâne de spus doar: HAI PETROLUL !

Niciun comentariu:

free counters