joi, 17 iunie 2010

Nume noi in staff-ul tehnic


jipaDoua nume noi vor figura, incepand din aceasta vara, in staff-ul tehnic al Petrolului Ploiesti. Astfel, de pregatirea portarilor se va ocupa Dumitru Jipa, fostul goalkeeper al "galben-albastrilor" urmand sa revina pe postul pe care s-a aflat in mai multe randuri, ultima data in prima parte a campionatului trecut. "Ne-am despartit, atunci, dupa ce am avut un diferend de opinii, dar s-a dovedit ca am avut dreptate. Nu conteaza, insa, ce a fost, pentru ca eu nu sunt omul care sa port ranchiuna si ma gandesc, in primul rand, la ce e mai bine pentru echipa. Ii multumesc lui Viorel Nuta pentru colaborarea pe care am avut-o pe parcursul ultimului sezon, dar am considerat ca Mitica Jipa este cel mai potrivit om sa se ocupe de pregatirea portarilor", a afirmat managerul general al "galben-albastrilor", Valeriu Rachita.
negoitaO alta noutate o reprezinta aducerea lui Valentin Negoita in cadrul clubului, acesta urmand sa fie responsabil tehnic al echipei a doua si sa se ocupe, totodata, de departamentul de scouting. Fost jucator la Petrolul si Steaua, Negoita a mai activat, ca antrenor, la Chimia Brazi, Petrolul Teleajen si Fortuna Covaci. "Vrem sa crestem jucatorii de la echipa a doua in spiritul performantei, iar obiectivul clar pentru sezonul viitor va fi promovarea in Liga a III-a. Vom pune accentul pe fotbalistii tineri, care sa urce in valoare si sa faca pasul spre prima echipa", a mai spus Vivi Rachita.

Niciun comentariu:

free counters