sâmbătă, 18 august 2012

Scurtcircuit sau dezlegare la victorii?



Petrolul așteaptă de mai bine de 12 ani o victorie în fața Rapidului, iar în această seară, pe “Ilie Oană”, găzarii au o nouă șansă de a sparge gheața. Petrolul – Rapid, unul dintre derbiurile de tradiție din fotbalul românesc, se va disputa cu casa închisă, după ce organizatorii au anunțat, încă de joi, că toate biletele puse în vânzare au fost epuizate în timp record.
Ambiţiile europene ale Petrolului au cunoscut evoluţii contrastante, în acest debut de sezon. Cu doar 7 puncte în cont şi venită după un 2-2 la Iaşi, în compania unei nou-promovate, echipa lui Mircea Rednic speră să obţină maximum posibil din partida cu giuleştenii. Asta, mai ales că Rapidul se prezintă la Ploieşti fără două piese importante, Daniel Pancu şi Rui Duarte, dar şi cu alţi jucători, ca Ovidiu Burcă sau Nemanja Milisavljevic, care nu au fost ocoliţi de accidentări în startul campionatului.
În schimb, în garnitura de start a Petrolului, Rednic va apela la Bornescu pentru postul de portar, de vreme ce bielorusul Hamutovski a avut o prestaţie slabă în Copou, pentru care a fost amendat şi scos din lot pentru această întâlnire. “Povilas s-a antrenat bine în ultima săptămână și, așa cum i-am oferit o șansă lui Hamutovski, și lituanianul merită una. Hamutovski m-a dezamăgit prin atitudinea avută, la adresa mea, la finalul partidei de la Iași. Nu tolerez actele de indisciplină și țin să vă anunț că nu doar Hamutovski a fost sancționt în ultimele zile”, a declarat Rednic. Tot la capitolul noutăți, Sebastian Achim, indisponibil la jocul de săptămâna trecută, îşi va face reapariţia în banda dreaptă a apărării în locul gafeurului Alcenat, iar Cristea va reveni în primul 11, din schemă urmând să sară Cojocnean. Ultimul succes al lupilor în faţa Rapidului datează din aprilie 2000, un 4-2, la Ploiești, cu Virgil Dridea la cârma Petrolului.

Niciun comentariu:

free counters