luni, 31 decembrie 2012

Primăria Ploieşti s-a asociat cu „Lupii Galbeni“. 2 milioane de euro pentru clasarea pe locurile 1-5 în Liga I


Consilierii locali din Ploieşti au aprobat la ultima şedinţă din 2012 asocierea dintre Primărie şi Asociaţia Comunitară „Lupii Galbeni 2012”.


1 milion de euro pentru clasarea pe unul dintre locurile 6-10 din Liga I, 2 milioane de euro pentru locurile 1-5 sau 1 milion de euro pentru câştigarea „Cupei României“ sunt sumele prevăzute în contractul de asociere dintre administraţie şi Asociaţia „Lupii Galbeni“ pentru promovarea fotbalului de performanţă, potrivit Adevarul.ro 

Banii vor fi asiguraţi din bugetul local, iar asocierea mai prevede faptul că suma alocată pentru plata jucătorilor şi staff-ului (antrenor, maseur, medic, asistent, kinetoterapeut, preparator fizic, manager sportiv) de la FC Petrolul, cu titlu de salarii, rate contractuale, premii şi/sau sponsorizări va fi prevăzută în bugetul anual de venituri şi cheltuieli al municipiului.
Sumele vor fi acordate pentru fiecare an competiţional, în perioada 2012-2017.

La rândul lor, oficialii din Asociaţia Comunitară „Lupii Galbeni 2012” sunt obligaţi să folosească sumele  alocate în mod exclusiv pentru plata salariilor, ratelor contractuale, premiilor şi/sau sponsorizarilor cuvenite jucătorilor şi staff-ului, să efectueze toate demersurile necesare pentru desfăşurarea meciurilor echipei pe stadionul „Ilie Oană” din Municipiul Ploiesti, să promoveze imaginea oraşului şi a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, prin inscripţionarea vizibilă, pe faţa sau pe spatele tricoului de joc şi prin alte forme de publicitate, a însemnelor acestora etc.

Niciun comentariu:

free counters