vineri, 3 septembrie 2010

Stiri FC PETROLUL

Ieri, managerul Petrolului, Valeriu Răchită, l-a legitimat pe Marius Mihai Burlacu, fotbalist care a bifat 17 meciuri pentru Ceahlăul Piatra Neamţ, în sezonul trecut, în prima ligă.

Pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri, "lupii" au mai reuşit un transfer important, managerul Răchită procedând la fortificarea flancului drept. Este vorba despre Marius Mihai Burlacu, un jucător care poate evolua atât ca fundaş dreapta, cât şi mijlocaş pe aceeaşi bandă. Este un fotbalist tânăr, are 24 de ani, şi, în sezonul trecut, a fost titular în 15 meciuri şi totalul de 17 în tricoul formaţiei moldave Ceahlăul Piatra Neamţ.
La finalul sezonului, în vară, Burlacu şi-a reziliat contractul cu echipa condusă de Gheorghe Ştefan. Apoi, s-a antrenat o perioadă cu FC Braşov şi iată-l, acum, înaintea etapei a doua a ediţiei de campionat 2010-2011, în lotul lui Valeriu Răchită! Fotbalistul a semnat un contract valabil pentru un an. Pentru că are nevoie, firesc, de o perioadă de acomodare, el nu va fi inclus în lotul pe care Petrolul îl va avea la dispoziţie pentru partida de sâmbătă, în etapa a II-a, la FC Silvania Şimleu Silvaniei. 

RĂCHITĂ E NEMULŢUMIT CĂ FRF-UL A DESEMNAT CA PETROLUL SĂ JOACE LA BACĂU

De tragerea la sorţi din Cupă şi de adversarul ce va avea parte nu a fost mulţumit managerul general al Petrolului, Valeriu Răchită. Răchită nu este mulţumit de meciul contra Bacăului, ci mai degrabă de distanţa pe care va trebui să o parcurgă. "E clar, suntem proştii-proştilor! Noi nu avem voie să jucăm la 6 kilometri de Ploieşti, adică la Brazi, sau măcar pe la Chiajna sau Berceni! Noi trebuie să facem sute de kilometri până la Bacău! Era o discuţie să jucăm contra Unirii Slobozia, dar ni s-a comunicat că nu se mai poate, că vrea Regele să joace aproape de casă! Nu v-am spus? Suntem proştii-proştilor! Aia e, mergem şi ne calificăm la Bacău! Facem şi turism, nu-i aşa?" a declarat managerul pentru Telegraful de Prahova.
 

Niciun comentariu:

free counters